Acesta în general se face în gol, neștiind exact în ce direcție să te îndrepți, dar dacă știi destinația la care vrei să ajungi, te redresezi pe parcurs și până la urmă, că mai drept, că mai pe ocolite, îți vei atinge ținta

La fel este și în cazul economiilor financiare

Cel mai greu și important pas pe care trebuie să îl faci în această direcție este primul – acela care să te determine ca lunar să pui ceva deoparte

Așadar, cu ținta în minte aceea de a economisi ceva bani lunar, urmărind sfaturile ce urmează să fie prezentate în continuare, vei observa cum de la un salariu la altul, agoniseala ta va crește constant

Dar haide să vedem despre ce este vorba

Înregistrează-ți toate cheltuielile lunare

Așa cum a fost specificat și ceva mai devreme, dacă nu reușești să rămâi cu nici un ban de la salariu, cel mai probabil ai cheltuieli ceva cam mari

Primul pas în a face economii este să îți dai seama pe ce se duc banii pe care îi primești constant

În sensul acesta, timp de câteva luni, nemodificând nimic din obiceiurile tale, notează pe ce se duc banii

Astfel, mergi la librărie, cumpără-ți o agendă mică de buzunar și notează-ți acolo fiecare cheltuială zilnică

Indiferent că este vorba de chirie, mâncare, cafea, ziar, întreținere, scrie totul pe foaie

Fiecare bănuț contează aici

Chiar și acei 50 pe care îi lași la casa de marcat ai supermarketurilor sau în coș, pentru că nu ai de fiecare dată dispoziția să îl duci la locul de unde l-ai luat

Încearcă să ții o evidență cât mai exactă

Verifică, dacă este cazul, și contul bancar

Adesea se poate ca rambursarea anumitor credite să fie trasă direct din bancă, fără ca tu să te atingi de banii respectivi

Din cauza aceasta este bine ca lunar să verifici și balanța acestui cont

În același timp, ai grijă cu ieșirile seara

De multe ori se întâmplă să te lași purtat de val și în loc de două beri, să bei zece, plus o sticlă întreaga de tărie

Chiar dacă îți va fi probabil greu să îți amintești exact cât te-a costat totul, încearcă înainte să pleci de acasă să îți notezi undeva suma pe care o ai în buzunar, pentru ca apoi a doua zi dimineață să faci o diferență

Odată ce ai determinat care sunt cheltuielile tale lunare, le vei putea analiza și ordona sau organiza, în așa fel încât să îți faci un buget

Compară suma obținută cu cea pe care o încasezi lunar de la job, din dividende sau drepturi de autor, chirii etc

și vezi cam câți bani ai reușit să strângi lunar

Ține cont ca o dată la ceva timp să adaugi și alte sume de bani pe care le vei scoate din buzunar, dar nu constant, cum este o reparație anuală la mașină, ori darul a două nunți la care trebuie să participi în vară și așa mai departe

Planifică să economisești bani

Acum că ți-ai făcut un buget, atât al încasărilor cât și al cheltuielilor, planifică-ți să pui deoparte cel puțin 10-15% din suma totală lunară care îți intră în cont

Dacă ieșirile sunt mai mari ca intrările, atunci probabil că va trebui să faci anumite modificări în ramura de plăți

În acest sens, observă din notițele pe care ți le-ai luat, care sunt cele de care te poți lipsi

Spre exemplu, dacă ieși în club în fiecare săptămână și plătești mai mult de 200 de lei pe distracție, poate ar fi bine să mai reduci puțin de acolo

Sau dacă abonamentul lunar la sala de fitness este unul scump, deoarece alegi să mergi la un gym din centrul orașului, încearcă să te muți la una din cartier, cu un cost la jumătate

Ideea de bază este să scazi pe cât posibil cheltuielile în ramurile care nu sunt esențiale și care nu îți scad calitatea vieții

Alege ceva pentru care strângi bani

Dacă nu îți setezi o țintă către care să aspiri, nu vei reuși niciodată să îți îndeplinești dorințele, pentru că nu vei știi niciodată care sunt acestea

Așadar, setează-ți un țel, în funcție de suma de bani pe care te gândești să o pui deoparte economisind până la 15% din venitul tău lunar, preț de X luni

Poate că vrei să pleci în insula Corfu în vacanță

6 luni ar trebui să fie suficient

Ori poate că ai planuri mai îndrăznețe, și vrei să îți schimbi mașina – atunci va trebui să aduni 23 de luni și așa mai departe

Alegându-ți o țintă cât mai reală și apropiată de adevăr, o vei putea atinge chiar mai repede decât ai plănuit inițial

Iar în situația în care mai ai nevoie de o sumă nu prea mare de bani, iar sezonul cald trece și degeaba vizitezi insulele mediteraneene iarna, poți oricând apela la credite nebancare rapide 500 lei, pentru a-ți suplimenta fondurile, ce pot fi apoi rambursate la primul salariu

Observă cum se strâng banii

A începe să economisești este ca un fulg de zăpadă ce o ia la vale

Odată ce ai început, economiile vor crește de la lună la lună, iar tu îți vei da seama unde greșeai în trecut și vei pune deoparte din ce în ce mai mulți bani, procentual vorbind, din salariu

Urmărind sfaturile enunțate în acest articol, a strânge bani va deveni o realitate și pentru tine

Dintotdeauna ți-ai dorit să vizitezi Italia

Este unul dintre visele pe care le ai încă de când erai copil, dar pe care, dintr-un motiv sau altul, nu ți le-a putut împlini

De fiecare dată când te întreabă cineva unde ți-ar plăcea să călătorești, răspunsul tău este același: Italia

Parcă te și poți vedea mergând pe aceleași străzi ca și Marcus Aureliu, admirând Colosseum-ul și imaginându-ți cum a fost construit și câte suflete s-au luptat acolo

Ori să călătorești cu gondola pe îngustele canale Venețiene, în timp ce un gondolier îți cântă o serenadă

Ei bine, din păcate toate au rămas un vis până în prezent

Dar de ce încă nu ți-ai putut îndeplini această mare dorință până în ziua de astăzi?

Din cauza lipsei fondurilor, desigur

Ori de câte ori încercai să pui bani deoparte, pentru a aduna suficienți cât să îți poți permite un concediu în țara preferată, intervenea ceva și trebuia să cheltui toată agoniseala pe lucruri mult mai presante

Uneori chiar poți crede că te urmărește ghinionul, pentru că parcă prea se stricau toate imediat cum ajungeai să strângi câteva sute de lei: fie mașina, ori aragazul, o dată te-a lăsat computerul de pe care lucrezi și așa mai departe

Din această cauză ai și încetat să mai crezi că poți aduna banii, poate mai mult de frică să nu se mai întâmple ceva rău, pe care să cheltui iarăși toate finanțele

Dar ce ai spune dacă ți-ai zice că poți vizita Italia și să economisești bani?

Este drept că țara pizzei nu este una ieftină, iar costul unui sejur acolo se poate să te tragă înapoi câteva sute bune de Euro

Însă urmărind sfaturile ce urmează să fie enumerate în continuare, îți vei putea gospodări ceva mai bine finanțele, astfel încât o vacanță să nu ajungă să fie mult prea scumpă

Așa că iată câteva categorii pe care ar trebui să te axezi, pentru a economisi ceva bani, în timp ce te distrezi

Transportul până în Italia va fi unul foarte scump, în special dacă mergi cu o companie de linie și dacă ții neapărat să ajungi acolo în timpul sezonului

În schimb, dacă ai o oarecare flexibilitate în ceea ce privește datele vacanței tale, și nu te deranjează să ajungi în peninsulă în luna mai sau în septembrie (deci în afara lunilor cu fluxul cel mai mare de turiști), atunci alege o companie low-cost și vei economisi multe zeci de Euro pe zbor

Vei putea găsi chiar oferte foarte avantajoase, dacă îți faci rezervare cu cel puțin două luni înainte

Odată ajuns în țara caesarilor, vei putea călători foarte simplu cu trenul, mulțumită unui sistem feroviar extraordinar de bine pus la punct

Astfel, dintr-o parte în alta a țării nu vei face mai mult de câteva ore, dacă alegi să mergi cu un tren de mare viteză, însă un astfel de bilet te va costa între 40 și 70 Euro, în funcție de destinație

Dacă nu te grăbești prea tare, poți alege să faci câteva ore în plus și să mergi cu un tren regio, al cărui bilet va fi mai ieftin de 20 Euro

În orașele mari, precum Roma, optează pentru metrou, în vreme ce în cele ceva mai mici, cum ar fi Florența și Veneția, plimbă-te pur și simplu pe jos

Dacă pentru o cameră dublă, în general vei cheltui poate mai bine de 70 Euro pe noapte, optarea pentru un pat într-un hostel se va dovedi mult mai ieftină, prețul unei astfel de seri scăzând spre 25 Euro

În felul acesta, vei economisi o sumă destul de importantă și vei și putea cunoaște oameni noi, care adesea se vor dovedi a fi niște companioni de călătorii interesanți

Totodată, apelând la site-uri care se ocupă cu cazări în casele oamenilor vei putea găsi câteva oferte destul de avantajoase din punct de vedere financiar, cu toate că cel mai probabil prețurile mai mici se vor regăsi în zonele ceva mai depărtate de centrul orașelor

Mâncare și băutură

Bucătăria italiană este unul dintre principalele motive pentru care onii oameni aleg să viziteze Italia

Cu toate acestea, dacă vrei să faci și economie în timp ce te bucuri de un sejur în țara mult visată, ar fi bine să îți iei gândul de la cinele romantice la restaurantele din centru

Aici, un pahar de vin se poate să coste chiar și 15 Euro, aproape cât o noapte de cazare

Totodată, există unele localuri care percep o taxă de 3 Euro pentru simplul fapt că iei loc la masă

Această ”coperta”, cum este ea numită, va fi de obicei trecută în meniu, așa că este important să te uiți peste el înainte de a te așeza

Pentru cei care vor să facă economie de bani, există oricând varianta feliilor de pizza servite pe stradă, al căror cost va fi cuprins între 3 și 5 Euro, plus opțiunea meniurilor de la supermarket-uri, care vor avea niște prețuri asemănătoare

Activități de buget

În vreme ce vizitarea principalelor puncte turistice se poate dovedi a fi destul de scumpă, există și activități pe care le poți faci la costuri foarte mici sau chiar pe gratis

Unele dintre ele vor fi enumerate în continuare, cu toate că vei mai găsi și altele

Plimbări pe jos în jurul marilor atracții, cum ar fi Turnul din Pisa, Colosseum-ul, Canalele Venețiene și toate celelalte puncte principale de interes, care arată excelent de la exterior;

Îți poți plănui concediu astfel încât acesta să aibă loc în timpul anumitor festivități care sunt gratuite, precum Carnavalul din Veneția care este în Februarie sau Târgul de Crăciun din Roma;

Unele muzee vor avea intrarea gratuită sau redusă în anumite intervale orare, așa că interesează-te din timp;

Vizitează parcurile și grădinile publice;

Fă un tur al bisericilor și basilicelor pline de istorie din fiecare oraș în parte

După toate aceste ponturi pe care le-ai citit până acum, chiar nu poți spune că nu ai bani pentru un sejur în Italia

Chiar dacă sexul frumos este tot mai puternic reprezentat în economie și multe doamne se ocupă de finanțele personale ale familiei, blogurile specializate în subiecte financiare pentru femei sunt destul de rare în România

Din fericire, există însă foarte multe bloguri de finanțe personale pentru femei în limba engleză, iar articolele publicate acolo sunt la fel de valabile și la noi

Iată câteva bloguri de calitate, în care găsești multe sfaturi financiare utile

Blogul So Maney este scris de Farnoosh Torabi, o jurnalistă de business care a lucrat pentru mai multe rețele importante de televiziune din Statele Unite

Ea este cunoscută în primul rând pentru podcast-ul zilnic cu care a câștigat numeroase premii și în care are diverși invitați care prezintă strategiile lor financiare și povestesc succesele sau eșecurile lor în domeniu

Blogul lui Farnoosh abordează numeroase subiecte, nu este vorba numai despre bani dar și de alegeri de carieră sau idei de afaceri

Melanie Lockert a pornit inițial blogul Dear Debt ca să povestească felul în care a reușit să-și plătească împrumutul de studii în valoare de 81000 de dolari și să-i ajute în acest fel și pe alții

Ea lucrează ca jurnalist freelance pe teme financiare și a publicat și o carte cu același nume ca blogul

Melanie publică foarte des scrisori primite de la cititori care încep chiar cu cuvintele „dear debt”, în care aceștia își spun public povestea și-și anunță datoriile că a sosit momentul despărțirii

Așa cum sugerează și numele, Broke Millenial este un site dedicat tinerilor din așa-numita generație a mileniului

Autoarea Erin Lowry a publicat articole și în prestigioasa revistă Forbes și este o prezentatoare populară la evenimente pe teme financiare

Erin încearcă să explice tinerilor diverse concepte de bază și să-i ajute să-și organizeze cât mai bine viitorul

Vei găsi aici texte pe tot felul de subiecte, de la strategii de economisire și până la cum să începi o mică afacere pornind de la un credit nevoi personale cu buletinul

Tonya Rapley este o expertă financiară recunoscută și un adevărat simbol în rândul femeilor de afaceri de culoare din Statele Unite

La fel ca și blogul precedent, site-ul ei My Fab Finance se adresează tinerilor angajați și-și propune să-i ajute să devină cât mai repede independenți financiar

Textele publicate de Tonya sunt bazate pe exemple concrete, ea explică de exemplu modul în care a reușit să-și îmbunătățească semnificativ scorul de credit în mai puțin de un an

Site-ul include și o secțiune specială de cursuri pe teme de educație financiară

Frugal Feminista, blogul autoarei Kara Stevens, este o altă poveste de succes a unei femei de culoare

Kara acumulase datorii de peste 65000 de dolari din împrumuturi de studii și de consum până în momentul când s-a hotărât să renunțe la obiceiurile nesănătoase pe care le avea

A reușit să ramburseze 40000 de dolari în următorii 2 ani, așa că s-a gândit să înceapă un blog prin care să ajute și alte tinere să aibă mai multă încredere în ele și să folosească mai eficient banii de care dispun

Ea a lucrat cu mii de femei în rolul de consultant personal și are parteneriate cu mai multe branduri celebre

La începutul marii crize financiare din 2008, Stefanie O’Connell era nu doar falită ci și șomeră

A luat totul de la zero și a construit cu răbdare noi surse de venit, iar acum duce o viață bogată nu doar din punct de vedere financiar

Călătoria ei personală poate servi drept inspirație și altora, mai ales pentru că Stefanie consideră că banii sunt doar un instrument prin care îți poți câștiga libertatea și poți să te bucuri de o casă frumoasă sau de vacanțe de poveste

Nicole Lapin a devenit celebră după ce a publicat o carte cu un titlu provocator: „Rich Bitch”

Ea lucrează în televiziune ca prezentatoare și crainică iar la început a fost specializată în jurnalismul de știri

După ce a făcut eforturi considerabile ca să-și pună finanțele în ordine, Nicole a devenit tot mai interesată de domeniul financiar și acum se concentrează pe acest subiect

Blogul ei este unul foarte divers și include atât articole foarte serioase despre economie dar și texte pe teme de fashion sau cumpărături

Your Money Worth este un blog extrem de popular peste ocean iar autoarea Melissa Boutin este o expertă în împrumuturi de studii și educație financiară pentru studenți

Deși provine dintr-o familie numeroasă și săracă, Melissa a reușit să plătească datorii de aproape 40000 de dolari în cinci ani și să-și ajute familia în același timp, în aceeași perioadă a născut un copil și a plătit și avansul pentru o casă

Chiar dacă nu avea un salariu mare, secretul Melissei a fost o strategie foarte disciplinată de abordare a datoriilor, pe care poți să o afli și tu din articolele pe care le publică pe blog

Financially Wise Women pornește de la o idee simplă: fiecare femeie trebuie să descrie cam cum ar arăta viața ei ideală, iar apoi să respecte un plan financiar strict ca să transforme visele în realitate

Pasiunea pentru finanțe a autoarei Brittney Castro a început încă din copilărie

Părinții ei au învățat-o principii solide bazate pe responsabilitate, valori pe care ea încearcă acum să le transmită și altora

Brittney are și un canal foarte popular de YouTube, unde postează frecvent clipuri pe teme educative de educație financiară

Profit Boss Radio este un alt blog bazat pe o poveste reală de succes, fapt care îi oferă credibilitate

Ca și alte autoare, Hilary Hendershott a avut probleme financiare foarte grave la un moment dat

Ea a trecut de la datorii importante, o ipotecă pe care nu o mai putea plăti și cărți de credit utilizate la maxim la o situație materială solidă în doar câțiva ani, după ce a studiat în detaliu psihologia banilor și a aplicat lecțiile pe care le-a învățat în viața de zi cu zi

Hilary este acum un planificator financiar autorizat și blogul ei include un podcast de foarte mare succes

Atunci când ai nevoie de niște bani de buzunar, creditul de nevoi personale este probabil cea mai bună soluție

Există desigur și alte posibilități, care au însă dezavantaje mari

Să ceri bani de la prieteni sau familie este de multe ori stânjenitor și s-ar putea ca nici ei să nu aibă rezerve financiare

Casele de amanet îți dau banii pe loc dar dobânda este exorbitantă și riști să pierzi un obiect de valoare la un preț mult subevaluat

Instituțiile de ajutor reciproc au condiții avantajoase dar trebuie să contribui câteva luni în avans înainte să devii eligibil pentru un credit

Cele mai multe credite de nevoi personale sunt acordate de bănci

Aceste produse se obțineau foarte greu până acum câțiva ani dar avântul Instituțiilor Financiare Nebancare (IFN) a forțat băncile să răspundă și să scurteze la maxim procedura de accesare

Condițiile rămân totuși destul de restrictive, este nevoie de o vechime obligatorie în muncă de un an, cu cel puțin trei luni la job-ul actual, plus un prag de venit lunar care diferă de la o instituție la alta

Dacă ești eligibil pentru un împrumut, poți primi banii foarte repede după o verificare în baza de date a fiscului și pe lista datornicilor de la Biroul de Credit

Creditele bancare de nevoi personale sunt cele mai avantajoase pentru că oferă sume relativ mari de bani pe termen mediu, la o dobândă foarte competitivă

Ele sunt mai scumpe decât produsele cu garanție dar mult mai ieftine decât împrumuturile nebancare

Toate băncile au azi pe site un calculator credite nevoi personale, care te lasă să experimentezi cu diverse combinații de sume și valori

În acest fel vezi dobânda pe care o ai de plătit și frecvența ratelor

Există și site-uri care compară automat produse de la mai multe bănci

Pe lângă creditele de nevoi personale generaliste, care pot fi cerute de oricine și pentru orice scop, unele bănci au lansat și produse de nișă

Acestea seamănă mult cu produsele standard dar au câteva avantaje suplimentare, în funcție de destinația lor

Cel mai răspândit produs de acest tip este creditul pentru pensionari, cunoscut și sub numele de credit pentru seniori

Dacă anumite bănci nu creditează deloc persoanele în vârstă, altele au împrumuturi dedicate pentru ei

Acestea se caracterizează de regulă prin dobânzi favorabile dar și o sumă totală mai mică, legată direct de cuantumul pensiei solicitantului

Clientul trebuie în mod obligatoriu să încaseze pensia într-un cont curent la banca respectivă, iar rambursarea se face lunar direct de acolo

Creditele de vacanță au devenit extrem de populare în ultimii ani, datorită apetitului tot mai mare al românilor pentru destinații exotice

Multe oferte de acest tip nu diferă de fapt de cele clasice decât prin nume

Multe bănci au însă parteneriate cu marile agenții de turism, prin care se poate cumpăra o vacanță pe credit fără să fie nevoie de un drum la bancă, cu o dobândă mai redusă și uneori facilități speciale

Creditele de vacanță sunt de obicei mai flexibile și permit perioade de grație de una sau mai multe luni

Împrumuturile pentru studii au o lungă tradiție în economiile dezvoltate, acolo unde educația universitară ar fi practic imposibilă fără ele

Produsele de acest tip au pătruns lent și pe piața de la noi și se regăsesc acum în portofoliul multor bănci, chiar dacă nu foarte mulți studenți apelează la ele

Creditul de studii este de obicei un produs pe termen lung și poate finanța programe care se desfășoară atât în țară cât și în străinătate

Principiul este unul foarte simplu: banca mizează pe faptul că studentul va avea o carieră profesională de succes, care îi va permite să ramburseze banii în timp

Mulți studenți încearcă să le achite cât mai repede după finalizarea studiilor

Creditele destinate cumpărăturilor sunt și ele foarte populare, mai ales în perioadele de promoții cum ar fi Black Friday

Există mai multe categorii, poate cel mai răspândit este împrumutul în rate care se acordă direct în magazin sau online la cumpărarea unui bun de larg consum

O altă categorie sunt cardurile de credit pentru cumpărături, care au avantajul că plătești dobândă doar pentru sumele pe care chiar le utilizezi

Termenii diferă de la o bancă la alta dar există un plafon maxim pe care poți să-l cheltui iar sumele pe care le returnezi în mai puțin de o lună nu au nici un fel de dobândă

Dacă ai nevoie de sume mai mari de bani, băncile oferă și credite de nevoi personale cu garanții, care pot fi imobiliare sau auto

Acestea au o dobândă mai bună dar există desigur riscul să pierzi bunul care constituie garanția

Procedura de acordare este și ea mai complicată, pentru că este necesară evaluarea valorii bunului gajat și pot exista și alte bariere birocratice

A doua mare categorie de credite de nevoi personale sunt cele oferite de instituțiile financiare nebancare

Produsele nebancare te salvează în situația în care nu ești eligibil din diverse motive pentru un credit bancar dar sunt și alte situații în care sunt recomandate

Principalul avantaj este accesibilitatea: nu este nevoie să lucrezi cu carte de muncă și situația ta la Biroul de Credit nu are nici o importanță

Trebuie totuși să ai un act de identitate valabil și să faci dovada unui venit lunar minim, există și anumite restricții legate de vârstă

Banii ajung însă în contul tău foarte rapid și multe firme oferă chiar primul împrumut fără nici un cost

Creditele rapide nebancare diferă de cele clasice în primul rând prin durată și valoare

Ele se specializează de cele mai multe ori pe sume și durate mici, fiind inițial gândite să te ajute cu bani doar până la următorul salariu

Ai de exemplu posibilitatea să ceri doar 100 de lei, pentru o singură zi, iar creditele sunt complet configurabile așa că semnezi un contract exact pentru perioada de care ai nevoie

Dobânda anuală efectivă (DAE) este mult mai mare decât la bancă dar durata redusă a creditului nu permite de obicei generarea unor costuri semnificative

Credeți că se întâmplă de multe ori să vă scape de sub control bugetul dumneavoastră personal?

V-ați dat seama cât de mult cheltuiți lunar prin magazine plătind triplu decât face îmbrăcăminte care oricum se demodează din ce în ce mai rapid, de la an la an?

Niciodată nu veți câștiga destul de mulți bani pentru a acoperi sesiunile de shopping extravagante pe care vi le doriți

Nu uitați că de fiecare dată când întrați într-un mall, impactul vizual pe care îl au reclamele asupra dumneavoastră este decisiv

Publicitatea acționează la nivel subliminal și nu doar în magazine

Poziționarea brandurilor și produselor se instalează treptat în mintea dumneavoastră printr-o expunere sistematica și îndelungată la ceea ce înseamnă mass-media

Media online de fapt este cel mai bun suport prin care companiile acționează zilnic asupra bugetului dumneavoastră personal

Publicitatea directă sau mascată vă schimbă, vă controlează și vă direcționează deciziile în fiecare zi

Asaltul de informații uneori reale, alteori fictive, vă orientează spre un produs sau altul

Cine câștigă aceasta bătălie?

Evident cei care reușesc să va convingă printr-un argument sau prin altul

Exemplele pot fi un preț bun sau un aspect plăcut al produsului, un renume deja creat, un brand puternic sau relaționarea mentală pe care dumneavoastră o faceți în mod automat atunci când vă iese în cale o anumită haină

Mall-urile sunt pline de marfă uneori corect poziționată însă alteori greșit evaluată

Calitatea multor haine este de fapt mult inferioară imaginii pe care un brand sau altul o afișează

De ce ați plăti dumneavoastră dublu un anumit produs sau uneori chiar mai mult, când acesta pur și simplu nu merită?

Aveți grijă la ceea ce cumpărați, inspectați calitatea materialelor și nu vă lăsați păcăliți de modele care oricum se schimbă de la un la altul

În schimb, un material de calitate vă garantează faptul că această haină poate fi purtată pentru o perioadă mai lungă de timp și uneori se poate chiar preta la modificări succesive aduse ulterior

De multe ori lumea cumpără haine la întâmplare, fără a da importanță acestui aspect bazându-se doar pe brand

Acest lucru repetat în mod lunar vă poate afecta vizibil bugetul personal și gestionarea finanțelor personale poate deveni o adevărată problemă atunci când situația scapă de sub control și ajungeți să cumpărați mai mult decât vă permiteți

Este binecunoscut faptul că cele mai multe dintre femei visează la branduri celebre și nu își doresc altceva decât să pună mâna cu orice preț pe orice fel de produs vândut de către acea companie

Hainele însă se demodează de la sezon la sezon

Oricât de multe veți cumpăra, mereu va apărea ceva nou prin reviste sau la televizor și cineva care vă va convinge că aceasta este cu adevărat un must-have

Nimeni nu susține că nu trebuie să fiți mereu în pas cu moda și să nu vă aliniați noilor tendințe dar este indicat să încercați o abordare mai chibzuită

Fiți atente la promoții

De multe ori, în amalgamul de informații vizuale pe care le aveți atunci când intrați într-un mall uitați cu desăvârșire să urmăriți reducerile

Concentrați-vă la asemenea oportunități și căutați-le cu răbdare pe cele mai bune, pe cele care vă pot ajuta cu adevărat să simțiți o diferență în ceea ce privește bugetul alocat pentru shopping la sfârșit de lună

Imaginați-vă că nu toată lumea este ahtiată după cele mai celebre branduri

Concentrați-vă pe prețuri reduse și pe calitate și abandonați mirajul etichetelor

Fiți atente la calitatea materialelor și veți fi surprinse cat de multe haine bune vă puteți cumpăra la prețuri mai mici decât ați fi sperat vreodată

Veți avea astfel aveți șansa de a petrece mai mult timp în mall, fapt care bucura până la urma urmei orice femeie

Nu va lăsați păcălite și nu lăsați ca întâmplarea sau publicitatea agresivă să decidă în locul dumneavoastră

Fiți atente la ceea ce vă doriți și nu va lăsați influențate și duse de val

Gândiți-va că dacă faceți o achiziție calitativ bună puteți purta mai mult timp acea haina și o puteți chiar modifica în funcție de ceea ce vă veți dori în viitor

Uneori hainele se pot ajusta în cazul în care persoanele au scăzut sau au luat în greutate sau se pot modifica în funcție de ceea ce este la modă în acel an

Multe femei preferă să își modifice singure ținuta, altele apelează la servicii de croitorie

Fiți mereu în pas cu moda , cumpărați-va mereu haine câte doriți însă fiți conștiente care sunt hainele care vă plac cu adevărat și le puteți modica oricând ori purta vreme de câțiva ani la rând

Există persoane care vor să facă economii substanțiale și achiziționează haine second hand mult mai ieftine decât cele care se găsesc în mall-uri

Aceste haine sunt modificate și retușate în mod diferit de către unele dintre noi fapt ce oferă o amprentă personală pe un produs extrem de ieftin

Există multe opțiuni în ceea ce privește controlarea finețelor personale atunci când vine vorba despre articole feminine la modă, evitați însă că cereți împrumuturi rapide nebancare pentru asta

De asemenea și îmbrăcămintea de bărbați se poate achiziționa în același mod și chiar aceea pentru copii

Aceasta din urma beneficiază chiar de un alt mare avantaj: împrumutul

În cazul celor mici pe lângă urmărirea reducerilor și ajustarea hainelor de la an există și o altă posibilitate suplimentară de a tăia cheltuielile și anume împrumutul sau donația

Foarte multe mame obișnuiesc să își doneze hainele copiilor

Alte mame preferă împrumutul și schimbul

Astfel, în cazul în care materialul și priceperea o permit, unele haine ajung să fie refolosite pentru mai multe generații

Oricare dintre variantele de a face economie lunar ați alege, atunci când intrați într-un mall, care vă oferă atâtea opțiuni de a cumpăra, încercați să fiți atente în primul și în primul rând la prețuri și la materiale și nu la numele brandului

Reducerile de sezon sunt o adevărată comoară iar urmărirea lor într-un mod constant va duce indiscutabil la antrenarea capacitații personale de a cumpăra

Odată deprins, shopping-ul poate deveni o activitate lunară chiar și pentru familiile cu un bugetul cel mai redus

În ziua de astăzi foarte multe persoane sunt interesate de modalități prin care să economisească bani

Este, de altfel, și firesc să îți dorești să reușești ca lună de lună să poți pune deoparte câteva procente din veniturile pe care le dobândești, astfel încât să poți folosi banii respectivi fie pe lucruri mai atractive, fie, de ce nu, să îi investești în ceva care să îți aducă niște venituri pasive viitoare

Acest articol a fost gândit ca un ghid de economisire special dedicat doamnelor și domnișoarelor

Ei bine, deoarece dacă ai întreba cuplurile care trec zilnic pe stradă prin fața blocului tău, spre exemplu, care persoană din relația respectivă cheltuie mai mulți bani lunar, peste 75 % dintre cei intervievați ți-ar răspunde că femeile

Din această cauză, urmărind ponturile pe care urmează să le citești în continuare, vei putea pune în fiecare lună ceva bani deoparte, astfel încât iubitul sau soțul tău să nu mai aibă nimic de comentat vis-a-vis de obiceiurile tale în privința cheltuielilor

Cu toate că se poate ca la început sfaturile enumerate puțin mai jos să pară ceva cam dure și radicale, la final de lună vei vedea că totuși ele sunt eficiente, iar tu îți vei putea controla mult mai bine finanțele

Ți-ai făcut vreodată un calcul legat de câți bani lași lunar la saloane pe manichiură, pedichiură, epilat, cosmetică și așa mai departe?

Ei bine, toate aceste procedee pot fi efectuate foarte ușor și acasă, fie singură, fie alături de o prietenă, pe care o poţi recompensa cu cafea și o ciocolată

Nu vorbim aici de tuns, firește, dar până și vopsitul poate fi făcut în propria baie, de ce nu chiar ajutată de prietenul tău

Știi raftul acela de produse cosmetice și de parfumuri?

Da, acela care dă pe afară de cât de plin este și din cauza căruia te cerți cu iubitul, pentru că întotdeauna este deranj în dormitor din cauza lui

Dacă tot ai o grămadă de farduri, creme de față, rujuri, blush-uri, ca să nu mai vorbim de parfumuri, de ce lună de lună îți iei altele noi?

Încearcă să renunți la dorința de a-ți împrospăta permanent colecția și achiziționează altele doar atunci când cele vechi se termină

Ai grijă unde faci împrumuturi

Adesea vei găsi o multitudine de reclame pe internet, care te ademenesc cu anunțuri de genul oferte împrumut online rapid urgent, dar fii atentă la dobândă și la suma pe care va trebui să o returnezi și nu face o alegere pripită în această privință

Genți – gențile au devenit unul dintre cele mai urâte accesorii în ochii bărbaților

De multe ori se întâmplă să întârziați atunci când trebuie să ajungeți undeva, din cauză că nu reușești să te decizi cu ce model de geantă să ieși din casă, adesea schimbându-ți outfit-ul, deoarece nu se asortează cu nicio geantă din cuier

Încearcă să renunți la a achiziționa altele noi, până nu se deteriorează cele pe care le ai

Statistic vorbind, nu ar trebui să ai nevoie de mai mult de trei genți uzuale, plus două plicuri pentru petreceri ceva mai classy

Mai are rost să discutăm despre pantofi?

Îți amintești atunci când v-ați mutat împreună, că a trebuit să cumpărați un dulăpior special dedicat pantofilor tăi?

Cu toate că ai reușit să îl umpli și deja ai acaparat și jumătate din cel al iubitului tău, tu tot te plângi că nu ai cu ce să te încalți de fiecare dată când vreți să ieșiţi într-un loc mai elegant, motiv pentru care lunar cauți să îți cumperi o pereche nouă

Încearcă să renunți la a cheltui banii pe așa ceva, până nu se duc perechile mai vechi

Același lucru poate fi spus și în legătură cu îmbrăcămintea

Chiar dacă dulapul din dormitor a devenit neîncăpător și de fiecare dată când se face trecerea de la iarnă la vară, trebuie să îți cari din haine la părinți, pentru că la voi nu ai unde să le depozitezi, tu tot urmărești reducerile și cheltuiești lunar bani pe bluzițe care vor fi purtate doar o dată sau pe blugi care după două ieșiri îți par cam urâți

Chiar dacă dai de un magazin care are un afiș mare cu ”SALES” pus pe geam, asta nu înseamnă neapărat că și trebuie să intri în el și să cheltui un sfert de salariu pe haine noi, în condițiile în care nici nu ai rupt eticheta celor luate luna trecută

Bijuterii – nu poți spune că ai fost vreodată vreun mare fan al bijuteriilor

Da, îți place să porți, dar numai atunci când ieși cu iubitul la o seară romantică în doi sau când mergi la vreun eveniment mai deosebit, cum ar fi o nuntă sau un revelion

Cu toate acestea, ai deja o cutiuță destul de măricică, ce este plină de bijuterii

Nu unele scumpe, din aur, dar totuși, de multe ori te uiți după accesorii pe care știi că nu le vei purta decât o singură dată, în cel mai bun caz, și le cumperi doar de dragul de a le deține

Știi bine deja că mare parte a banilor îi cheltui pe mâncare

Nu se poate să mergi vreodată la supermarket și să nu cheltui măcar două-trei sute de lei

Pleci cu gândul de a cumpăra ceva pentru masa de seară, dar ajungi la casă cu coșul plin

Încearcă să nu mai cumperi mai mult decât ai nevoie