Desigur, ideal ar fi să nu o consumi pe toată, chiar dacă satisfacerea dorințelor la un anumit nivel nu este atât de rea, dar, atât timp cât încă ai incertitudini legate de viitorul tău din punct de vedere financiar, mai bine gândește-te la mâine, decât să faci astăzi ceva ce vei regreta mâine

Comportamentul financiar corespunzător impune o gândire analitică și orientată către prevenirea apariției problemelor legate de bani (care pot să te afecteze în orice moment și la orice nivel de intensitate)

De aceea, pentru că acum ești un om nou, din perspectivă financiară, este timpul să demonstrezi acest lucru și să înveți importanța economisirii!

Una dintre cele mai dificile perioade din viața unui om este aceea în care tocmai și-a pierdut sau a renunțat la locul de muncă și se află în căutarea unui nou serviciu

De cele mai multe ori, în lipsa unei alternative viabile, situația financiară se deteriorează într-un ritm accelerat, ceea ce poate culmina cu un colapsul financiar

Într-o astfel de situație nu mai este vorba despre economisire, limitare și privațiuni, ci se poate vorbi chiar despre însăși supraviețuirea persoanei respective

Cei care nu au moral puternic tind să clacheze, cu toate că, dacă s-au îngrijit din timp și au luat în calcul apariția unei astfel de posibilități, în această etapă a vieții trăiesc din ceea ce au economisit atunci când aveau un loc de muncă

Însă, pentru ceilalți, care nu au luat în considerare acest lucru, jocul de-a supraviețuirea ține foarte mult de compararea ofertelor, de luarea celei mai înțelepte decizii, de alegeri care trebuie făcute imediat și de disponibilitatea de a munci pentru orice sumă de bani până în momentul în care își găsește un serviciu stabil

Ce este de făcut atunci când ți-ai pierdu/ai renunțat la locul de muncă?

Există o diferență majoră între cele două situații, în prima fiind vorba despre un act de voință exterioară și asupra căruia nu a fost posibilă nicio rezistență, în timp ce în cazul renunțării la slujba este vorba despre un act de voință interioară

Chiar dacă în ambele cazuri este vorba despre o decizie cu caracter unilateral, trebuie să ținem cont de următoarele aspecte, atunci când ne aflăm într-o astfel de situație

Dacă ne-am decis să renunțăm la actualul loc de muncă nu trebuie să o facem mai înainte de a ne găsi un altul, la care nivelul salarial să fie cel puțin egal cu cel de la locul de muncă anterior;

În cazul în care am fost puși în față faptului împlinit și a trebuit să renunțăm la locul de muncă pentru că am fost disponibilizați este obligatoriu să negociem un pachet salarial compensatoriu pentru a putea trece mai ușor peste perioada următoare, înainte de a ne găsi un nou serviciu;

Următorul pas pe care trebuie să îl facem este de a aplica pentru o nouă slujbă, pentru că numai în acest fel ne vom asigura mult mai rapid un nou loc de muncă și, implicit, un nou salariu pe care să ne putem baza;

Nu trebuie să refuzăm nicio ofertă de muncă, chiar dacă, în anumite cazuri, valoarea pachetului salarial nu este egal cu cel de la fostul loc de muncă

Trebuie să ne gândim că vom primi niște bani care ne sunt mai mult decât necesari, iar, în timp, nivelul salarial va atinge pragul pe care ni-l dorim sau, vom caută în paralel un loc de muncă care să ne satisfacă din punct de vedere financiar;

Timpul liber din această perioadă trebuie exploatat la maxim, iar nu în sensul relaxării, ci pentru a identifica ofertele de muncă care sunt cele mai avantajoase sau, pentru a face economii, să căutăm locuri de unde ne putem aproviziona la prețuri ieftine

Depinde foarte mult cum privim această perioadă, mai ales din punct de vedere financiar; n-ar trebui să o socotim că fiind ceva ieșit din comun, ci, mai degrabă, o provocare prin care ne putem demonstra nouă înșine că putem face față unei astfel de situații

Ideal ar fi să deținem niște rezerve financiare (pentru că acesta este scopul economisirii, acela de a ne oferi o “gură de oxigen” în caz de probleme financiare) iar în lipsa lor să încercăm să identificăm cele mai bune opțiuni prin care ne putem satisface, din punct de vedere financiar, necesitățile

Legea este de partea celor care se află în astfel de situații, chiar dacă la nivel național, legislația nu este atât de bine pusă la punct precum este în statele avansate ale lumii

În România a fost adoptată legea falimentului personal, așa că, există o acoperire legală pentru un caz de genul acesta, în care îți poți amâna plățile urgențe pentru o anumită perioada, până în care găsești resursele financiare necesare

Găsirea unui nou loc de muncă – prioritatea principală!

Poți munci de acasă în perioada în care te afli în căutarea unui loc de muncă, în acest sens, în mediul online existând o multitudine de site-uri de muncă online, așa că, poți avea la îndemână o sursă de finanțe care îți va permite să treci cu bine peste această perioadă

În tot acest timp nu renunța la căutarea locului de muncă stabil, care să-ți ofere satisfacțiile financiare urmărite, pentru că, reține, muncă online nu are decât un caracter temporar

Prioritatea ta principala este un nou loc de muncă, ceea ce înseamnă că trebuie să aplici în mod continuu până când îl găsești (întocmește-ți un CV corespunzător, plasează pe site-urile cu locuri de muncă și prezintă-te la interviurile de angajare)

Pot trăi din economii atunci când sunt între slujbe?

Dacă te-ai ingriit din timp și ai prevăzut o astfel de situație, făcând economii, atunci tot răul este spre bine, pentru că o să poți să traversezi această perioadă cu mult mai multă siguranță, încredere și speranță

O să poți aplica la orice slujbă vei dori tu, având la dispoziție chiar și posibilitatea de a alege pentru care dintre aceste locuri de muncă te vei prezența la interviu

Acesta este avantajul oferit de economisirea realizată din timp, în mod anticipativ, fiindcă poți să ai parte de o experiență mai puțin traumatizantă din punct de vedere mental și financiar

Dar, totul depinde doar de tine, pentru că nu toți oamenii iau în calcul astfel de ipoteze (considerând că sunt “angajați pe viață” și uitând să mai strângă bani pentru astfel de perioade) iar rezultatele și efectele se văd în mod lor de a trăi și de a reacționa în astfel de situații

De aceea, pentru a reuși să treci cu bine peste perioada în care te afli între două slujbe este recomandat să nu uiți să faci economii atunci când ai posibilitatea și să fii pregătit/pregătită (mental și financiar) pentru orice situație de genul acesta!

Postul reprezintă unul dinte obiceiurile de căpătai al românilor, atât cele de peste an, cât și cele din zilele de miercuri și vineri; dieta este una dintre noile trendurile care se manifestă în rândurile românilor, așa că este normal să ne întrebăm dacă acestea au și efecte asupra situației noastre financiare

Postul și dieta înseamnă aproximativ același lucru (renunțarea la anumite alimente și impunerea auto-voinței pentru dominarea anumitor dorințe), dar, în privința obiectivelor sunt diferite (postul presupune un act de respectare a unor canoane bisericești, fiind o manifestare a credinței, în timp ce dieta reprezintă un act de voință prin care o persoană își impune să renunțe de bună voie la anumite alimente pentru a slăbi în vederea obținerii unei stări de sănătate generală mai bună)

Așa cum este cazul celor mai buni creditori 2018 este bine să alegem doar acele moduri de a ține post și dietă care să ne ofere cele mai multe avantaje în ceea ce privește starea noastră de sănătate

De asemenea, ambele acte de voință acționează în același mod asupra situației noastre financiare și, atunci când sunt corect însușite ne oferă posibilitatea de a face economii

Cum putem face economii atunci când postim sau suntem la dietă?

Fiind vorba despre niște acte de renunțare (așa cum este și economisirea) este normal ca bălanța financiară lunară să sufere modificări; în funcție de modul în care alegem să ținem o dietă sau să postim, valoarea economiilor acumulate poate fi mai mare sau mai mică

Un post care este ținut cu mâncare achiziționată din comerț va avea aceleași valori financiare precum mâncarea normală, chiar dacă se face act de renunțare la carne, proteine, grăsimi și alte elemente de natură animală

În cazul în care optezi pentru a-ți pregăti acasă mâncarea cu care te vei hrăni în timpul postului, cu siguranță că o să reușești să economisești la un nivel foarte ridicat

La fel se petrec lucrurile și-n cazul dietei, dat fiind faptul că și aici este vorba despre renunțarea la alimentele care fac rău organismului dacă sunt consumate în cantități mari și nu se optează pentru diversificare

Dieta ne oferă alternativa de a ne hrăni în mod sănătos, pe baza unui program zilnic, cu un anumit număr de mese, cantități precise și numai cu un control foarte strict asupra modului în care mâncăm

În timpul dietelor, de exemplu, se face și foarte mult sport, caz în care, dacă se alege că sesiunile de antrenament să se facă sub îndrumarea unui antrenor de fitness, la o sala de sport, atunci nivelul economiilor va avea de suferit

Optarea pentru un program de sport regulat, dar într-un cadru natural (în parc, de exemplu, acolo unde sunt aparate diverse la care poți lucra în mod gratuit și un de poți alerga fără să plătești) te va ajuta să economisești până la 200-250 lei/lună

În cazul postului, renunțarea la carne ne oferă un nivel foarte ridicat de economii, dat fiind faptul că în acest mod vom pondera mult mai eficient procentul de 40% din valoarea bugetului lunar care este alocat acestei categorii

În schimb, ne vom axa pe produse vegetale (iar în perioada de primăvară, când este cel mai lung și dificil post vom avea la dispoziție legume de sezon care ne ajută și prin prețurile mult mai scăzute, dar și prin prospețimea acestora și beneficiile oferite din punct de vedere al nutrienților) ceea ce înseamnă o reducere a costurilor de la cumpărături cu până la 65%

Desigur, nu trebuie uitat faptul că, dacă nu știm cum să alegem cea mai bună opțiune din piață, de cele mai multe ori, având în vedere că ținutul posturilor mari este o opțiune majoritară la nivel național, în aceste perioade, prețul vegetalelor este crescut cu până la 5%-10% (așa că, mare atenție la locul de unde le achiziționezi)

Dieta poate să ne ofere satisfacții financiare mai ales atunci când implică utilizarea unor produse uzuale, atât în ceea ce privește modul de asigurare a hranei, cât și a hidratării

În anumite cazuri, persoanele care țin dietă aleg să opteze pentru substituenții alimentari sub formă de pulberi și băuturi energizante, care se achiziționează din diverse magazine (online sau offline) la prețuri care determină înclinarea balanței economisirii în sens negativ

De aceea, o dietă de genul acesta nu va fi utilă din punct de vedere financiar pentru cei care o urmează, ceea ce înseamnă că trebuie să se aleagă o cale care să îmbine perfect atât ideea de economisire, cât și pe cea de sănătate

Care este interacțiunea dintre post, dietă și economisire?

Toate cele trei acțiuni implică un act de voință (de renunțare la satisfacerea anumitor dorințe) și presupun valorificarea unor stări emoționale și transformarea acestora într-un mod benefic pentru persoană care le realizează

Prin renunțarea la aceste dorințe, care înseamnă pentru mulți oameni o stare normală (cu toate că nu este deloc normal să consumi întreg salariul sau venitul, așa cum nu este normal să te hrăneșți într-un mod nediversificat și nesănătos) persoanele care optează pentru acest mod de viață reușesc să își îmbunătățească starea de sănătate și pe cea financiară

În toate cele trei cazuri este vorba despre elementul financiar (care este comun, chiar dacă nu este urmărit în cazul postului și a dietei), iar rezultatele sunt avantajoase pentru cei care își ating obiectivele impuse

Este vorba despre limitare și despre auto-control, pentru că numai așa se pot obține rezultate benefice (în ceea ce privește sănătatea și aspectul financiar)

Până la urmă, dacă îți dorești cu adevărat ceva, este imposibil să nu reușești să-ți atingi scopul pentru care depui eforturi; atât timp cât există voință, un obiectiv clar precizat, o modalitate de punere în practică, un plan de urmat, rezultatele vor fi cele scontate

De aceea, economisirea este posibilă atunci când știi exact ceea ce îți dorești și cum să o pui în practică, modalitățile prin intermediul cărora reușești acest lucru putând fi diferite, dar având întotdeauna aceleași rezultate pozitive

Postul sau dietă te vor ajuta mereu să ai parte nu doar de sănătate fizică și mentală, dar îți vor oferi și o sănătate financiară de invidiat!

Ne dorim cu toții să reușim să economisim cât mai mult și cât mai rapid, de aceea, de cele mai multe ori, dintr-un elan mult prea ridicat nu mai facem diferența între elementele care ne ajută cu adevărat să economisim și cele care nu fac decât să ne inducă în eroare, cu false economii

Așa cum este recomandat să faceți comparații creditori 2018, la fel de recomandat este să vă uitați cu deosebită atenție pe etichetele cu reduceri din cadrul promoțiilor din magazinele offline sau la ceea ce înseamnă reducere online

Nu de puține ori o să constatați că diferența dintre vechiul preț și actualul preț este aproape insesizabilă și că în loc să faceți economii în valoare de 10 lei atunci când achiziționați produse mai multe de același fel, în fapt valoarea economiei realizate este de maxim 1 leu

Nu vă lăsați păcăliți de către comercianții care sunt foarte abili în exploatarea minții umane și reușesc să manipuleze cu abilitate codul de culori al reducerilor, care reușesc să păcălească ochiul uman și, implicit mintea, determinându-vă să achiziționați respectivele produse fără să efectuați o minimă analiză și verificare preliminarii

Adevăratele economii se fac atunci când știi că între prețul vechi al produsului (pe care îl utilizezi în mod frecvent și care îți este util) și cel actualizat este o diferență considerabilă

În plus, pentru a beneficia de un procent și mai ridicat de discounturi în cadrul promoțiilor desfășurate de către retaileri și alte centre comerciale, asigura-te că ți-ai procurat carduri de fidelitate

Adevăratele promoții de reduceri nu sunt disponibile în fiecare zi!

Dacă ți-ai propus să faci economii atunci gândește-te că poți începe de la achiziționarea abonamentelor pe mijloacele de transport în comun pentru un an întreg, de exemplu, în cazul în care primești un discount considerabil

Un prim exemplu în acest sens este achiziționarea în avans a unui abonament pe liniile de metrou (numai în București), care are un cost de 720 Lei

Prețul lunar al unui astfel de abonament este de 70 Lei (pentru un an întreg valoarea totală este de 840 Lei), ceea ce înseamnă că ai economisit 120 lei

Un astfel de avantaj înseamnă că ai făcut o economisire corectă și care te va ajuta să ai parte de un plus pe termen lung, așa cum trebuie să fie toate aceste reduceri, promoții și discouturi pe care le oferă comercianții

Este foarte indicat să optezi pentru cardurile de fidelitate ale acestora, dar și din partea oricărui tip de magazin sau afacere cu care interacționezi pentru că o mică parte (în sumă fixă sau sub formă de procent) ajung înapoi la ține

De exemplu, toate farmaciile îți pun la dispoziție un astfel de card, iar valoarea procentuală a reducerilor este între 5% și 15% în funcție de farmacie și de vechimea sau nivelul cumpărăturilor efectuate la această

Unele farmacii nu îți oferă doar aceste discounturi, ci și posibilitatea de a opta pentru acumularea banilor pe o perioadă mai îndelungată, caz în care poți achiziționa anumite produse mai scumpe cu reduceri și mai ridicate

Alte tipuri de afaceri oferă posibilitatea de a acumula puncte de fidelitate, pe baza cărora se pot câștiga diverse premii sub formă de articole; cu cât aduni mai multe astfel de puncte, cu atât este mai bine pentru tine, dat fiind faptul că ți se oferă oportunitatea de a câștiga chiar și obiecte electrocasnice sau electronice

Așa cum se întâmplă în cazul acestor afaceri, cardurile de reduceri nu fac altceva decât să creeze o oportunitate de avantaje reciproce între cele două părți

Comercianții respectivi beneficiază în mod constant de clienți, asigurându-se că-și vând produsele, în timp ce clienții au la dispoziție o modalitate prin intermediul căreia pot obține acele produse la un preț redus sau pot acumula puncte cu care își pot cumpăra mai târziu articole cu o valoare mai ridicată la prețuri mult reduse

Când nu este avantajos să optezi pentru reduceri și promoții la produse?

Poate părea a fi un paradox, dar, nu toate reducerile, discounturile și promoțiile se încadrează în categoria celor care sunt benefice și oferă un plus de valoare celor care optează pentru acestea

Atât timp cât un produs care se află la reducere nu-și dovedește utilitatea pentru cumpărător, oricât de mare ar fi reducere, în lipsa folosirii acestuia nu va reprezenta decât un cost în plus, iar nu o economisire

O altă formă de manifestare a reducerilor nefolositoare pentru un cumpărător este cea a falselor promoții, în care comercianții cresc în mod artificial prețurile, rezultatul fiind o scădere până în jurul vechiului preț, ceea ce nu înseamnă de fapt o reducere în sensul adevărat al cuvântului

Un exemplu în aceste sens sunt promoțiile de Black Friday sau din perioadele asimilate acestora, când unii dintre comercianți urcă în mod treptat prețurile cu până la 1-2 săptămâni înainte perioadei de derulare a promoției și apoi le scad până în jurul valorii inițiale

De asemenea, un alt exemplu de reducere care nu este avantajoasă este cea legată de prețurile scăzute pentru produse care au fost returnate, resigilate sau refuzate de către client

În acest caz, chiar dacă este vorba despre o reducere semnificativă, calitatea produselor nu se ridică la nivel standard ori, de cele mai multe ori, acestea se strică la puțin timp după ce a expirat garanția

Nu trebuie uitate nici acele promoții care pun accentul pe prețul extrem de scăzut, dar pentru produse care nu se mai încadrează în caracteristicile pieței actuale, articolele în cauză fiind perimate din punct de vedere al performanței

Adevăratele promoții pentru acest tip de produse sunt prezente atunci când valoarea de discount ajunge până la 85%-90% din prețul de vânzare, ceea ce înseamnă o promoție reală și care este în avantajul cumpărătorului

În momentul în care ai identificat o promoție care să îți ofere oportunitatea de a economisi în mod real, atunci nu trebuie să o ratezi sub nicio formă

Pentru că o astfel de reducere nu doar că îți oferă posibilitatea de a pune bani de-o parte, dar prezintă și avantajul de a-ți achiziționa un produs util pentru nevoile tale

Economisește în mod real alegând promoțiile și reducerile care îți oferă un plus de valoare în orice împrejurare!

Percepem valoarea învățării și însușirii lecției de economisire numai atunci când ne aflăm într-o situație financiară dezastroasă și tot ceea ce putem face este să încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a obține banii necesarii rezolvării respectivei probleme

De cele mai multe ori găsim ajutor financiar la cei dragi și apropiați, la care, spășiți și plini de rușine apelăm sau ne orientăm către banii online, cei furnizați de către instituțiile creditoare și care ne “scapă” de orice temere privind rușinea de a ne află într-o situație financiară jenantă

Oare, dacă am fi “avut mintea cea de pe urmă”, așa cum le plăcea strămoșilor să spună, ne-am mai fi aflat într-o astfel de ipostază atât de neplăcută?

Dacă banii noștri ar fi fost gestionați în mod corect și adunați într-un fond de rezervă care să ne permită să răsuflăm ușurați în orice condiții și situații în care sunt implicate bani, ar mai fi fost nevoie să apelăm la o sursă de finanțare exterioară voinței noastre?

Întotdeauna economisirea va fi o experiență personală, diferită de la individ la individ, așa că, mai înainte de toate, atunci când îți încasezi salariul, “îngrijește-te” de acest aspect și pună ceva bani de-o parte!

De ce este recomandat să faci economii indiferent de valoarea salariului sau al venitului tău?

Privește sumele de bani care sunt adunați într-un cont de economii că pe o formă de salvare, că pe o garantare a modului și stilului tău de viață sau ca pe o asigurare că totul o să fie în ordine în orice gen de încercare la care te va supune viața

În plus, atunci când ai bani adunați, poți folosi respectivele economii pentru a-ți satisface anumite dorințe, pe care altfel nu ți le-ai fi putut permite

Vacanțe în locuri mult mai interesante în ceea ce privește obiectivele și traseele turistice;

Achiziționarea de articole și produse care au prețuri de vânzare cu mult mai mari decât valoarea salariului tău lunar;

Cumpărarea unor obiecte din categoria produselor ce sunt considerate a fi “de lux”, așa cum sunt casele și mașinile;

Plasarea de investiții pentru multiplicarea banilor adunați

Orice resursă financiară ne oferă un plus de confort psihic de-a lungul vieții, ne certifică faptul că ne vom păstra stilul de viață nealterat și la bătrânețe și ne va oferi ocazia de a le oferi celor din familie sprijin în momentele în care aceștia nu stau bine la capitolul economii

Cum pot să economisesc la un nivel cât mai ridicat?

Stilul tău de viață nu trebuie să fie unul excentric, mai ales dacă îți dorești să economisești cât mai mult

Chiar dacă valoarea veniturilor tale este la un nivel foarte ridicat, nu este recomandat și nici util să începi să-ți cheltui banii fără să ții cont de utilitatea articolelor și obiectelor achiziționate

Desigur, atunci când banii îți prisosesc îți poți satisface anumite dorințe ceva mai exotice, dar, important este să nu exagerezi cu “aruncatul banilor pe fereastră”

În fapt, a face economii nu înseamnă doar să strângi bani, ci mai înseamnă și

Limitarea nivelului de cheltuieli zilnice și restrângerea acestuia la acele lucruri care sunt vitale;

Evitarea risipei prin achiziționarea de produse într-o cantitatea mare doar pentru că este vorba de o reducere de preț;

Analiza produselor din punct de vedere calitativ și asigurarea în ceea ce privește termenul lor de valabilitate;

Renunțarea la orice formă de cumpărături comode (care sunt cumpărate din același loc, pentru că “ le găsesc pe toate acolo” și fără să se facă o diferențiere pe bază de preț);

Utilizarea mijloacelor de transport care nu implică costuri mari de preț, așa cum se întâmplă atunci când îți folosești mașina personală pentru a-ți face cumpărăturile (pe lângă faptul că se uzează foarte rapid, mai ales într-o aglomerare urbană, aceasta generează și costuri legate de combustibil);

Stabilirea unei strategii în ceea ce privește achiziționarea produselor din categoria “bunuri costisitoare”, așa cum este mobila, etc – de exemplu, poți să ajungi la costuri mult mai scăzute dacă prezinți un model de catalog unei firme care se ocupă de conceperea de mobilă și care să-ți realizeze această mobilă pe comandă;

Limitarea consumului în tot ceea ce ține de gospodăria proprie, de la apă, gaze, curent electric, abonamente cablu Tv, telefonie, internet, etc

Încearcă să-ți impui niște limite în ceea ce privește modul îți desfășori existența pe perioada derulării operațiunii de economisire, pentru că numai cu multă motivație, determinare și dorința de a reuși, șansele de a strânge cât mai mulți bani vor crește

Trebuie să fii conștient/conștientă de nivelul financiar la care ești și să încerci să obții cât mai mulți bani în plus din diverse surse, astfel încât să-ți fie mult mai facil să faci economii

De exemplu, atunci când ai o meserie care implică și “timpi morți”, în loc să-ți alungi plictiseala jucându-te pe computer/telefon sau vizionând filme și seriale, mai degrabă creează-ți un cont pe o platformă de servicii independente, de unde poți câștiga bani ca urmare a realizării de diverse activități la care te pricepi

Ca să economisești este nevoie de puterea de a renunța la tot ceea ce nu îți este necesar (de la orice formă de distracție care costă bani și până la acele ritualuri personale care au un iz puternic de tabiet sau viciu)

Chiar dacă economisirea nu ține cont de valoarea venitului (fiindcă pot economisi atât cei care au parte de câștiguri mari, cât și cei care au venituri mai mici), a face economii ține foarte mult de puterea ta de a face ceea ce este corect din punct de vedere financiar pentru viața ta

În plus, economisirea ține și de orgoliu, pentru că numai așa o să poți să-ți atingi obiectivele stabilite pentru a te bucura de acele produse pe care ți le doreai, dar din lipsă de bani nu ai reușit să ți le achiziționezi până în momentul în care ai început să economisești

Ține minte că economisirea este o bucurie pentru cei care reușesc să ajungă la nivelul financiar propus, dar și o modalitate prin care își pot asigura viitorul din punct de vedere al finanțelor, precum și un mod de a obține satisfacerea dorințelor la un nivel mult mai evoluat!

Fiecare dintre noi își propune ca la următorul salariu, pensie sau bursă să economisească cât mai mult pentru că suntem cu toții conștienți de importanța strângerii de bani pentru diverse proiecte sau etape ale vieții noastre

Încă din faza copilăriei, părinții ne învață cum stă treaba cu banii și, de obicei, pe lângă pușculița asortată cu personajele noastre preferate din desene animate primim și o lecție gratis despre ce înseamnă să faci economii și de ce este bine să strângem bani

“Greierele și Furnică” este un simbolul al celor care știu de ce este util să economisești, dar, banii în 2018 înseamnă altceva decât era în trecut, așa că, astăzi nu doar că este recomandabil să începi să economisești, ci, dimpotrivă, chiar este necesar

Societatea în care ne desfășurăm existența este din ce în ce mai expusă crizelor economice, sociale sau politice, așa că, indiferent de vârsta noastră este vital să înțelegem importanța economisirii

Cu mic, cu mare, să începem să economisim!

După puterile fiecăruia, după nevoile și după posibilitățile financiare, chiar dacă este vorba despre alocație, bursă, salariu sau pensie, viitorul nostru nu mai este atât de sigur atunci când vine vorba despre bani

Să ai o rezervă financiară reprezintă o garanție în alb pe care o poți folosi ori de câte ori este nevoie, fiindcă numai așa îți asiguri necesitățile în situații neprevăzute

Este recomandat să încercăm nu doar să economisim la un nivel constant, ci, pe fiecare lună care trece, în măsură în care întreg ansamblul de condiții ne permite, să urcăm puțin câte puțin ștacheta

Tinerii angajați au atât posibilitatea financiară, cât și forța necesară de a economisi la un nivel mult mai ridicat decât cei mici și pensionarii; aceștia dispun de energia necesară și de posibilitatea de a-și diversifică sursele de venit, astfel încât să aibă un spectru mult mai dezvoltat de câștiguri dintre care să aleagă

Atunci când dispui de o sursă de venituri constantă, începe prin a economisi la început un procent mai scăzut (5%), iar mai apoi, pe măsură ce avansezi și ai învățat care îți sunt nevoile reale, dar și capacitatea de a te limita, poți să urci până la 20% din banii câștigați lunar

Desigur, totul trebuie să se facă în etape (5%, 10%, 15% și abia mai apoi 20%); în cazul în care este nevoie să strângi bani pentru un obiectiv care trebuie atins pe termen scurt, în funcție de posibilitățile tale financiare și de disponibilitatea la efort, cu suplimentarea sursei de venit, este posibil să ajungi și până la 45% din ceea ce câștigi

În acest caz, eforturile sunt vădit mărite, dar, atât timp cât obiectivul merită toate aceste privațiuni, economisirea va fi posibilă chiar la un nivel și mai ridicat

Adulții și pensionarii sunt celelalte categorii de vârstă care reușesc să economisească, în acest sens, statisticile din anul 2015, de exemplu, indicau faptul că din 5 români, cel puțin 1 avea deschis un cont de economii în care își depozita surplusul de bani

În ceea ce privește constanța în economisire, pensionarii sunt cei care știu, pot și își urmăresc cu temeinicie obiectivul de a strânge bani; în acest caz trebuie menționat și faptul că nivelul lor de necesități este mult mai scăzut, la fel și nevoile de hrană, dar, în plus față de celelalte categorii de vârstă, pensionarii și-au însușit de-a lungul vieții acel comportament financiar corespunzător

Acesta le permite să își atingă mult mai rapid și mai ușor obiectivul de a face economii, dar, spre deosebire de celelalte grupuri, aceștia au obiective diferite, mai degrabă axate pe asigurarea unui confort financiar pentru ei în momentele de sănătate precară sau pentru asigurarea celor necesare în caz de deces

Tinerii, de exemplu, sunt mai axați pe atingerea unor scopuri legate de achiziționarea unor bunuri, în timp ce adulții au în vedere asigurarea unor vacanțe sau sejururi cât mai plăcute ori pentru a le asigura celor mici viitorul financiar

Studenții reușesc să economisească prin prisma nivelului redus de cheltuieli și prin faptul că obiectivele lor sunt legate doar de asigurarea banilor necesari pentru perioada post-facultate, atunci când se află în căutarea unui loc de muncă

Este foarte important că perioada în care începem să economisim să fie cât mai precoce, pentru că, nu doar că o să strângem o sumă mai ridicată de bani, dar ne vom însuși abc-ul economisirii mult mai rapid

Când și cât trebuie să începem să economisim dacă avem o sursă de venituri?

Raportat la vârsta celui care începe să strângă bani, procentul din venituri trebuie să fie stabilit în funcție de cheltuielile pe care le are persoana respectivă și de necesitățile sale ulterioare

Între 20 și 30 de ani, nu putem economisi mai mult de 5%-10% în fiecare lună, pentru că, la această vârstă predomină satisfacerea dorințelor imediate, cedează mult mai ușor tentațiilor și nici nu au conturată o idee clară despre obiectivele pe termen lung pentru care economisesc

După 30 de ani și până la 55 de ani, procentul de economisire trebuie să crească în mod proporțional cu creșterea veniturilor, dat fiind faptul că această vârstă este una a deplinei maturități financiare pentru această categorie

Procentul economisirii poate foarte lejer să fie între 20% și 25%, că urmare a argumentului legat de conștientizarea nevoilor noastre reale, de posibilitatea de a ne diversifica tipul de venituri și de capacitatea noastră îmbunătățită de a ne limita dorințele doar la cele pe care trebuie să le satisfacem în mod obligatoriu

Categoria de vârstă de peste 55 de ani poate să economisească peste 25% pentru că baza de nevoi s-a redus considerabil, iar necesitățile obligatorii pot fi controlate mult mai bine

Când ai nevoie de bani Acum!

, creditele online sunt una dintre cele mai bune opțiuni la care poți apela

În comparație cu alte tipuri de credite, acestea au câteva avantaje pe care pur și simplu nu le găsești în altă parte

Iată câteva dintre acestea

Rapiditatea obținerii

Unul dintre principalele avantaje ale creditelor până la salariu este că se obțin rapid

Ai putea descoperi că ai nevoie de bani azi, să te duci la compania creditoare sau să faci cerere online și să ai banii azi, chiar într-o oră în unele cazuri

Acest lucru pur și simplu nu se întâmplă cu alte tipuri de credit

De exemplu, dacă vrei un împrumut de la o bancă, o zi sau mai mult durează doar să iei adeverința de salariu

E ușor să te califici pentru ele

Un alt avantaj major al creditelor online este că nu au cerințe foarte stricte

Nu trebuie să ai cel mai bun scor de credit pentru a obține un astel de credit online

Majoritatea instituțiilor financiare nebancare care oferă astfel de credite vor doar să știe dacă ai un venit stabil și cât câștigi pe lunp

Uneori ei fac anumite verificări, dar lucrul care-i interesează cel mai mult este dacă ai cum să dai banii înapoi

Dacă îndeplinești aceste condiții, de obicei vei primi banii

În cazul altor credite, trebuie să ai un scor bun de credit înainte de a primi aprobarea, iar durata procesului de aprobare este foarte neplăcută atunci când este vorba de o nevoie urgentă

Primești bani de cheltuit

Cu un împrumut până la salariu, chiar primești banii pe care-i poți folosi imediat, pentru orice ai nevoie

Ai putea avea de exemplu o carte de credit, dar de multe ori acestea au limite la retragerea de numerar și, dacă ai nevoie de un bun sau serviciu de la cineva care nu acceptă plata cu cardul, este o problemă

IFN-ul îți dă banii și îi poți cheltui oriunde, nu doar în locurile unde se acceptă cărți de credit

Un alt avantaj al creditelor online este că sunt flexibile

Vei primi banii și îi poți cheltui pe orice vrei tu

Spre deosebire de asta, un credit bancar restricționează de obicei modul în care poți cheltui banii – doar pe casă, doar pe mașină, doar pe mașini noi și nu la mâna a doua, etc

De obicei mulți dintre noi nu vor să apeleze la bănci datorită faptului că programul este bătut în cuie, de obicei coincide cu orele cât suntem la lucru, personalul nu este întotdeauna prietenos, etc

Dar tocmai faptul că iei creditul online îți arată că programul este foarte flexibil – poți depune cererea timp de 24 de ore pe zi, fără a mai fi necesar să faci drumuri la o sucursală aflată de obicei în cea mai aglomerată zonă posibilă

De asemenea, acesta este un avantaj pentru persoanele care locuiesc în localități mai mici, cu puține sucursale bancare, care altfel fie nu ar fi avut de ales, fie ar fi trebuit să se seplaseze în altă localitate pentru a face creditul

Creditul de consum este acel tip de credit care va fi folosit pentru bunuri și servicii utilizate de persoana care împrumută și de familia sa, nu în scopul de a produce bani

De aceea, este acordat doa persoanelor fizice

În România, creditul de consum a fost folosit masiv pentru cumpărarea de produse electronice și electrocasnice – toată lumea și-a dorit un televizor modern, un frigider nou, o mașină automată de spălat rufe, etc

De asemenea, în ultimii câțiva ani s-a văzut că multă lume dorește să căătorească iar oferta agențiilor de turism s-a îmbogățit cu multe destinații exotice – foarte tentante dar și scumpe, iar cei tentați de ele au făcut deseori un credit pentru a și le permite

Acesta este practic primul avantaj major al creditelor de consum – poți să te bucuri azi de ceva ce altfel nu ți-ai fi putut permite

Și realitatea e că, până la urmă, o achiziție cum este o mașină automată de spălat poate fi considerată o investiție – altfel, cel puțin o persoană din gospodărie ar trebui să petreacă minim o întreagă zi în fiecare săptămână spălând manual rufele – și asta nu e deloc o muncă ușoară sau plăcută, de multe ori nici măcar atât de eficientă

Un alt avantaj este că nu se solicită garanții – astfel de împrumuturi rapide s-au dat mai mereu doar cu o adeverință de venit

Până la urmă, cea mai complicată parte a oricărui proces de creditare – și costisitoare, pe deasupra – este partea de constituire a garanțiilor sau găsire a giranților

Lumea se mișcă din ce în ce mai repede și un proces de creditare care durează o lună e inacceptabil pentru nevoi mai mici

Evident, facem acest efort pentru a cumpăra o casă, dar sumele și importanța achiziției sunt complet diferite

Iarăși, majoritatea oamenilor probabil că vor cumpăra o casă sau două de-a lungul vieții, deci vor trebui să suporte acest proces o dată sau de două ori, dar împrumuturile de valoare mică se pot face și plăti de multe ori de-a lungul unei vieți

În majoritatea cazurilor, un împrumut rapid se acordă în mai puțin de 24 de ore – destule firme se laudă cu aprobarea într-o oră sau și mai puțin

Și nu e doar laudă, pentru că aprobarea chiar se dă așa de repede

Mai există și problema persoanelor care au ajuns să fie înscrise ca rău-platnici la Biroul de Credit și care, pe o perioadă de 4 ani, nu mai pot accesa alte credite

Aceștia pot face un împrumut rapid la o instituție financiară nebancară, pentru că destule dintre acestea fie nu fac verificări la Biroul de Credit, fie au credite specifice pentru rău-platnici

E adevărat, dobânda unui asemenea credit poate fi mai mare decât cea pentru o persoană cu un scor de credit bun

Trebuie de asemenea să fiți atenți la faptul că o întârziere în plata unui împrumut luat de la un IFN va fi raportată Biroului de Credit – deci dacă doriți să aveți un scor de credit bun, este bine să vă îndepliniți obligația asumată de a vă plăti ratele la timp

Un studiu recent efectuat în Marea Britanie a arătat că, de-a lungul ultimelor 12 luni, 7 din 10 gospodării s-au confruntat cu cel puțin o cheltuială neprevăzută

Cel mai probabil, lucrurile nu stau diferit nici în România, pentru că lucruri precum vecinul care ne inundă, mașina care se strică din senin, copilul care se îmbolnăvește, frigiderul care nu mai merge, etc

, nu fac nicio diferență în locul unde se întâmplă

De asemenea, în România 70% din populație nu are economii consistente, care ar permite acoperirea unei asemenea urgențe fără apelarea la un credit rapid, de exemplu

Este adevărat, veniturile din România nu sunt nici pe departe aceleași cu cele din economiile mai dezvoltate, dar problema cheltuielilor rămâne

Deci ce este de făcut?

Recomandarea specialiștilor în finanțe personale este ca fiecare dintre noi să aibă puși deoparte, într-un cont special pentru urgențe, o sumă care să acopere cheltuielile curente pe o perioadă de minim 3-6 luni

Dacă aceasta există, ne facem mai puține probleme în cazul în care ne pierdem jobul, ne îmbolnăvim temporar, avem de acoperit ceva neprevăzut

Da, este adevărat că economisirea nu este ușoară, dar, surprinzător, o problemă este că oamenii își stabilesc ținte de economisire prea mari

Dacă vrei să pui deoparte o anumită sumă, fără să evaluezi cât la sută este acea sumă din venitul lunar sau fără să-ți reduci în vreun fel cheltuielile, vei descoperi că e prea dificil și nu o vei face

De aceea, este bine să se înceapă cu o sumă mică, un maxim de 5% din venit de exemplu, pentru a forma obiceiul economisirii

După ce vedem cum se acumulează banii, e mult mai ușor să ne auto-motivăm să punem mai mult deoparte

O a doua soluție este să avem asigurări – sunt o mulțime de riscuri pe care o asigurare bună le poate acoperi – asigurarea CASCO acoperă reparațiile necesare mașinii, cea de răspundere problemele pe care le-ai putea cauza dacă-ți inunzi vecinul, cea pentru plata ratelor atunci când îți pierzi jobul te scutește de grija de a rămâne în urmă la plata creditelor, etc

Toate aceste asigurări costă mai puțin decât acoperirea pagubelor neprevăzute care apar, așa că sunt o soluție sigură la aceste probleme

Un job suplimentar part-time te poate ajuta să acoperi o cheltuială neprevăzută sau să pui bani deoparte – dacă nu ai cum să pui bani deoparte din salariul obișnuit, doar îți acoperi cheltuielile cu el, atunci ai putea să pui deoparte banii câștigați în plus și să-ți construiești astfel acea rezervă

E bine și să-ți cunoști drepturile – bunurile cumpărate, de exemplu, trebuie să aibă o anumită garanție

Informează-te exact cât este și ai grijă să păstrezi facturile/ambalajele, dacă se menționează asta pe certificatul de garanție

Un aparat care se strică în perioada de garanție înseamnă că nu vei plăti tu reparația – dacă ai avut grijă să ai la îndemână documentele necesare

O ultimă soluție este să nu cumperi orice doar pentru că au și vecinii – dacă ei și-au luat un super-robot de bucătărie, dar tu nu gătești decât cartofi prăjiți și omletă, e puțin probabil că-l vei folosi – și banii pe care i-ai dat pe el ți-ar fi prins bine când apărea urgența

Există azi foarte multe instrumente care te ajută să planifici și să respecți un buget lunar

Găsești pe internet șabloane personalizate în format Excel, în care poți introduce manual toate cifrele pentru a avea o imagine exactă a veniturilor și cheltuielilor lunare

Există însă și câteva site-uri care oferă același lucru, unele dezvoltate de bănci

O alternativă este instalarea unui program specializat pentru buget, cu funcții mult mai puternice, există atât versiuni pe bani cât și unele gratuite

O alegere bună sunt aplicațiile mobile pentru buget, foarte intuitive și ușor de utilizat

Folosește site-urile care compară prețuri

În general, același produs este disponibil în multe magazine fizice sau online, cum găsești cel mai bun preț?

Unii vânzători mari, cum ar fi eMAG, includ deja prețuri de la mai mulți furnizori

Pentru a profita de prețul cel mai redus, intră pe site-uri specializate în astfel de comparații

Ai foarte multe variante pentru produse de orice tip, câteva exemple sunt compari

ro sau shopmania

Caută produsul dorit în mai multe locuri, bazele de date ale platformelor nu sunt identice

Pentru unele bunuri sau servicii, cum ar fi de exemplu cauciucurile auto sau pachetele de vacanță, există pagini dedicate care compară prețurile de pe piață

Nu uita nici de site-urile de reduceri

Deși mai puțin utilizate la noi, acestea sunt foarte populare în Statele Unite și vestul Europei

Nu există nici un motiv să nu profiți de ele pentru a reduce cheltuielile

Ca și în cazul platformelor care compară prețuri, există pagini de oferte generaliste sau unele specializate pe anumite domenii

Poți găsi acolo orice, de la haine sau parfumuri oferite cu un discount important la restaurante care au promoții sau cupoane de reduceri la o spălătorie auto

Există și bănci, cum ar fi ING, care obțin prețuri preferențiale pentru clienții lor

Dacă găsești o ofertă de nerefuzat, profită de ea!

Poți recurge chiar la un credit rapid

Aplicațiile de tip listă de cumpărături

Desigur, poți folosi și soluția clasică de a merge la shopping cu o listă scrisă

Este totuși mai eficient să instalezi o aplicație specializată pe mobil

În acest fel, nu uiți niciodată ce ai de cumpărat și ești ferit și de tentația de a cheltui prea mult

Aplicațiile de acest gen oferă și multe alte facilități, îți arată magazinele din apropiere, calculează cele mai bune prețuri sau te anunță de oferte speciale pentru produsele pe care le cauți

Toate băncile din România au azi aplicații mobile și nu ai nici o scuză dacă nu le folosești

În primul rând, scapi de drumurile la bancă sau chiar și la bancomat

Poți să faci plăți, să configurezi achitarea automată a facturilor lunare, să efectuezi schimburi valutare sau chiar să pui banii în conturi de economii sau fonduri de investiții

Cel mai mare avantaj este însă controlul permanent asupra banilor tăi, știi mereu cât ai în cont și poți consulta un extras care îți arată exact pe ce ai cheltuit fiecare leu

În plus, poți obține un credit rapid de la banca ta, direct din aplicație!

Multă lume are unele prejudecăți împotriva creditelor

Este adevărat că au fost destule persoane care au avut probleme financiare mai mari după ce au contractat un împrumut, dar realitatea este că orice instrument poate fi folosit în mai multe moduri, unele pozitive, unele mai puțin

Dacă faci un împrumut rapid pentru a-l cheltui pe lucruri inutile, cum ar fi niște haine scumpe pe care le porți doar o dată, e într-adevăr posibil să ai o problemă

Pe de altă parte, există destule moduri de a obține rezultate pozitive cu acești bani, moduri pe care le vom discuta mai jos

Primul asemenea mod este dacă noul împrumut are o dobândă mai mică decât alte împrumuturi pe care le ai și îl folosești pentru a-ți refinanța vechiul credit

O dobândă mai mică înseamnă întotdeauna un cost mai mic al creditului, deci vei putea fie să-ți micșorezi ata pe care o plăteai, fie să scurtezi perioada de plată – e întotdeauna bine când reușești să plătești mai rapid datoriile

Un al doilea este să folosești banii împrumutați pentru a face mai mulți bani – de exemplu, ai nevoie de niște unelte pentru a-ți oferi, contra cost, serviciile de asamblare mobilier, amenajări interioare, etc

Este o piață care crește mereu și poți să obții un ban cinstit, așa că banii vor fi bine cheltuiți

În funcție de valoarea uneltelor, e posibil să poți returna împrumutul chiar mai repede decât te așteptai dacă clienților le place munca ta și te recomandă altora, așa că toată lumea va fi fericită

Tot un mod de a folosi banii pentru a face mai mulți bani în viitor este să investești în educație – un curs care te învață ceva nou, cerut pe piața muncii, îți va aduce un venit mai sigur și mai mare

La fel funcționează și o certificare sau autorizare, ceva ce știi deja dar ai nevoie să dovedești potențialilor angajatori că ai această abilitate

Pentru anumite posturi de asemenea salariul poate fi mai mare dacă ai o diplomă de facultate sau de master, așa că poate fi o investiție bună de bani și timp să studiezi mai mult și să obții acea diplomă

Pentru destule profesii, manualele și diverse consumabile neceare studiului pot costa destul de mult, chiar dacă ești pe locurile fără taxă de la facultate

Specializări precum arhitectura sau medicina sunt cunoscute ca necesitând mai mult timp și mai multe investiții pentru succesul viitor

Repararea și modernizarea casei poate duce fie la economii în viitor, cum ar fi la factura de încălzire în cazul reabilitării termice, fie la un confort sporit și beneficii aduse sănătății